Criza spirituala a umanitatii
Se constata, la o privire atenta, ca avem o singura criza: lipsa dimensiunii spirituale din viata cotidiana.
Si aceasta se petrece deoarece viata spirituala este vazuta ca fiind separata de viata de zi cu zi. Este momentul sa observam si sa acceptam ca facem aceasta separare: in functie de credintele noastre, ne facem ritualurile sau participam la ceremonii religioase, periodice sau exceptionale (nastere, botez, casatorie etc), dupa care spunem ca „ne intoarcem la viata de zi cu zi”. Nu ati auzit deseori aceasta exprimare?
E ca si cum am trai doua vieti separate: una spirituala si una „de zi cu zi”. Credem ca unde incepe una se termina cealalta. Dar tot noi traim si in prima ipostaza si in a doua, deci ambele variante reprezinta tot viata noastra unica. Fiecare dintre noi poate sa isi schimbe aceast mod nefolositor de gandire, din care rasare multa suferinta. Nicidecum viata spirituala nu se reduce la participarea in anumite zile, la anumite ore, in anumite locuri la unele ritualuri sau ceremonii, mai mult sau mai putin deosebite. Viata spirituala inseamna practica virtutilor cum sunt bunatatea, compasiunea, generozitatea, rabdarea si toleranta in viata de zi cu zi, fata de toti aceia cu care interactionam in mod obisnuit si nu doar din cand in cand. Este important sa ne asumam responsabilitatea pentru toate vorbele, gandurile si actiunile noastre, fata de toate fiintele din jurul nostru, cu care interactionam zilnic. Putem sa vorbim cu bunatate, sa privim cu bunatate, se ne miscam bratele cu bunatate, in tot ce facem in viata cotidiana. De exemplu, cand servim un client sau in ipostaza inversa: cand suntem serviti ca si clienti. Putem lucra in ceea ce avem noi de facut in acest mod, depinde doar de noi.
Asa-numitele crize economice, sociale, politice si de toate felurile, toata aceasta poluare a planetei, fie ca vorbim de soluri, de subsoluri, de aer sau de ape, sunt manifestarea poluarii umanitatii (pe care noi toti o formam) prin gandurile neadecvate si emotiile aferente de lacomie, invidie, concurenta, aroganta, posesivitate, intoleranta, egoism… In final, toate aceste crize, rasar din extinderea la scara planetara a Ignorantei – „radacina tuturor relelor”, numita astfel de traditiile spirituale stravechi, deoarece din ea rasar cele enumerate mai sus si inca multe altele. Iata singura criza: cea adusa de ignoranta, care inseamna lipsa cunoasterii de sine si a adevaratei naturi a mediului in care traim.
In mod fundamental, relatia cu noi insine este contaminata de lipsa Cunoasterii de sine. Aceasta este adevarata ignoranta. Apoi, ignoranta aceasta contamineaza relatiile dintre noi, precum si pe acelea dintre noi si tot ceea ce este viu in jurul nostru, inclusiv planeta insasi. Numai curatandu-ne si purificandu-ne pe noi insine de aceasta adanca uitare de sine, de uitarea a ceea ce suntem cu adevarat, ne vom putea vindeca pe noi insine.
Astfel, in mod natural, va urma imbunatatirea relatiilor dintre noi toti, oricat am fi de diferiti. Vom inceta firesc sa mai vedem Creatia cu toate componentelei ei (apa, mineralele, copacii, animalele salbatice, animalele domestice – crescute exclusiv pentru abuzul alimentar), ca pe niste simple obiecte, doar ca pe niste resurse neinsufletite, exploatabile – spre folosinta noastra egoista. Apoi se va reface ecosistemul in care traim si sanatatea Mamei Pamant, aceea care inca sustine viata in ciuda tuturor suferintelor pe care i le aducem. Iar crizele de tot felul vor disparea la fel de natural prin simpla parcurgere de catre fiecare dintre noi a procesului Cunoasterii.
Haideti sa ne schimbam fiecare pe noi insine si sa gandim: “Traim in armonie cu noi insine, unii cu ceilalti, cu Pamantul si cu toate fiintele sale!” Traind intr-un asemenea curent mental colectiv, atat noi, cat si intrega umanitate, dar si Pamantul, ne vom insanatosi! Si tot acest proces incepe, asa cum toate scolile spirituale ale omenirii de pe toate continentele si din toate timpurile isi indemnau, inca de la inceput adeptii, cu aplicarea de catre fiecare dintre noi a indemnului: „Cunoaste-te pe tine insuti!”
Gabriel Manolache