Poveste – Imboldul
Vulturul-mama si-a indreptat cu delicatete puii catre marginea cuibului. Inima ei tremura de emotie, pentru ca simtea rezistenta pe care cei mici o opuneau incercarilor ei repetate de a-i inghionti sa-si ia zborul.
“De ce oare bucuria zborului trebuie sa inceapa cu teama de cadere?” s-a gandit ea.
Aceasta intrebare fara varsta inca nu isi gasise raspunsul pentru ea. Asa cum era traditia speciei, cuibul se afla pe un varf de stanca. Dedesubt nu se afla nimic altceva decat aer care sa sprijine aripile copiilor ei.
“E posibil sa nu fie gata inca?” s-a intrebat ea. In ciuda acestui gand venit din frica, vulturul stia ca sosise timpul. Misiunea de parinte era aproape incheiata. Mai ramanea o singura sarcina: IMBOLDUL.
Si-a luat tot curajul pe care il avea la dispozitie din intelepciunea sa innascuta. Pana cand copiii sai nu-si vor descoperi aripile, le va lipsi scopul in viata. Pana cand nu vor invata sa pluteasca, nu vor intelege ce inseamna privilegiul de a te fi nascut vultur. Imboldul este cel mai important dar pe care il are parintele de oferit. Este cu adevarat un act de Suprema Iubire. Si, astfel, a inceput sa-i impinga, pe rand, spre zbor… si ei au zburat…
Asa procedeaza parintii plini de iubire cu copii pregatiti „sa zboare”. La fel procedeaza adevaratii maestri spirituali, plini de bunatate, cu discipolii lor care sunt pregatiti „sa zboare”.
Uneori si noi insine avem nevoie sa primim acest imbold din partea celor care ne iubesc atat de mult, incat chiar se despart de noi, pentru ca ne vor binele. Alteori e necesar sa il oferim. Poate fi cel mai mare dar pe care l-am daruit vreodata. El va schimba pentru totdeauna o viata.
Gabriel Manolache